joi, 19 decembrie 2013

Carreras cu miros de popcorn!

Cu cat ne apropiem mai mult de Craciun, cu atat mai multe concerte peste tot: Stefan Banica jr, Scorpions, Madrigal, Angela Gheorghiu. Fiecare concert in parte e o bucurie, acum in preajma Sarbatorilor. Poate ca asta e un motiv grozav pentru care sa iubim luna decembrie.
Cum nu sunt sali suficiente in Bucuresti pentru cate concerte sunt in aceasta perioada, unii organizatori au apelat si la solutii de back up. Asa se face ca Jose Carreras a concertat in Pavilionul Central din complexul Romexpo. A venit insotit de soprana Natalia Ushakova si a fost acompaniat de Corul Academic Radio şi de Orchestra Naţionala Radio.

In prima parte a concertului, maestrul si-a pus in valoare talentul cantand arii din “The Impossible Dream” din “Man of La Mancha”,“Traviata”, “Roso – Pel Teu Amor”, “Passione”. In partea a doua  concertul a fost complet diferit, fiind dedicat cu totul Craciunului. Sala intreaga a aplaudat cu entuziasm, ce fiind mai frumos in preajma Craciunului decat sa auzi colinde cantate de o voce uimitoare. Din repertoriu nu au lipsit “Ave Maria”, “White Christmas”, “Have Yourself a Merry Little Christmas”, “Silent Night”.
Dar va imaginati cand esti mai bine purtat pe valuri de cantecele de Craciun, nasul iti este complet mutat din loc de mirosul de ‘floricele’, alias popcorn? Daca nu reusiti, atunci va invitam la un concert la Romexpo. Sigur a 2 a oara nu va exista, caci ziceai ca ne-am mutat in tara popcorn si ca altceva nu mai incape.
Pe langa asta, faptul ca sala nu are nici un fel de acustica e parfum. Saracul Carreras la un moment dat ziceai ca e la un concert in aer liber. Cu cat se straduia mai mult, cu atat vocea i se pierdea in eter. Daca ar fi stiut si ca scaunele din tribune sunt atat de mici incat nu-ti incape decat jumatate din trup, oricat de slab ai vrea sa fii, cred ca ar fi renuntat la locatie. Sigur ca Sala Palatului era ocupata cu Banica jr care avea afise pentru acest concert inca din vara, asa ca nu ramasese decat o locatie improvizata, precum Romexpo.
Tot ce va pot spune: feriti-va de spectacolele de la Romexpo. Sunt un adevarat dezastru, caci pavilionul nu a fost proiectat pentru spectacole. Ne pare rau, dar Carreras ar merita un concert de Craciun intr-o sala adevarata, fara miros de popcorn si cu acustica cum trebuie!

Rusine organizatorilor pentru popcorn, acustica si scaune! Un dezastru total!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu